Ioana Cuzino

„Era prima dată când Mihaela, iubita mea, venea să o cunoască pe mama. Nu prea i-am zis despre trecutul meu, dar mama a făcut o fază la masă pe care nu o uit toată viața. Apoi, iubita mea a primit un telefon. Nu pot să cred că i-a spus așa ceva”

Îmi iubesc mama din tot sufletul, dar, cu toate astea, o țin la distanță. Am vrut să-i dau o lecție: trebuie să învețe că eu, fiul ei, sunt de mult o persoană adultă și am libertatea deplină să-mi duc viața așa cum doresc.

Sunt unicul fiu al mamei mele, și asta mi-a ocupat o foarte mare parte din existență. încă din vremea copilăriei mele, mi-a dat clar de înțeles că-i sunt cel mai valoros sprijin, iar de atunci, mi-a demonstrat-o cu vârf și îndesat. Dacă ar fi trăit tata, aș fi avut cu cine să împart rolul copleșitor de stâlp al familiei. însă el și-a luat tălpășița din lumea asta pe când eu abia făcusem ochi, lăsându-mă singur în postura de erou al casei. Nu-i mulțumesc pentru asta.

Sătul să fiu majordomul și, uneori, confidentul mamei mele nemulțumită mereu de viață, am evadat de acasă imediat ce am absolvit douășpe clase și mi-am găsit un job. Dar a fost o experiență de scurtă durată: proprietarul garsonierei a mărit brusc chiria, astfel încât, după trei luni, m-am întors acasă înfrânt, dar nu și resemnat.

M-am apucat să-mi trăiesc viața sau, cel puțin, am încercat: o iubită, o gașcă, un meci, chestii din astea. La început, a mers. Mămica mea cea grijulie mă încuraja să ies în oraș, cu condiția să știe unde sunt, ca să nu-și facă griji. Chiar și cu simpatiile mele feminine era amabilă, atâta vreme cât nu erau o prezență stabilă. Dar când a simțit că între mine și Mihaela e ceva serios, a schimbat foaia.

Loading...

Am cunoscut-o la postliceala de asistenți medicali și m-a atras imediat: e o făptură luminoasă care-mi inspiră bunătate, veselie și încredere. și ea a găsit ceva special la mine, altfel nu ne-am fi trezit îndrăgostiți la culme unul de altul. Ne-am dat repede seama că timpul petrecut împreună la cursuri nu ne mai ajungea, așa că, logic, am început să-l extindem, inclusiv la mine acasă. și la mama, din păcate.

Prima vizită a Mihaelei a fost un succes total. Atât de total, încât, când am vrut să ne retragem în camera mea, mama a insistat să mai rămânem în sufragerie, la masă.

— Stați, dragilor, mai avem desertul, o cremă de zahăr ars să te lingi pe degete, nu alta! Apropo, vreți să vă fac și o cafea? Aveți de învățat acuma sau… Eu m-am blocat un pic, din cauza nuanței de indiscreție din vorbele ei. Dar Mihaela n-a părut deloc deranjată și i-a răspuns veselă: — 0, mulțumesc, crema îmi face cu ochiul, dar fără cafea.

Eu n-am răspuns. știa mama că mor după crema de zahăr ars. A avut grijă să ne mai țină vreo jumate de oră la taclale, până s-a făcut destul de târziu.

— Vai, cum zboară timpul! S-a făcut ora zece! Eu mă retrag, dragii mei, noapte bună! Mi-am frecat mâinile, abia așteptam să-mi sărut iubita. Dar Mihaela s-a ridicat de la masă și mi-a zis, înainte ca mama să dispară pe ușă: — Plec și eu acasă, Lucian. Mă conduci? — Cum să pleci tocmai acum? — Nu e politicos, e târziu pentru prima mea vizită aici.

Aș fi insistat să rămână, dar știam că nu te pui cu Mihaela când ia o hotărâre. Ne-am sărutat doar fugar, în stradă, în timp ce așteptam taxiul ei. M-am întors în casă îmbufnat, gata să-i reproșez mamei că pomenise de ora târzie. Dar m-a luat prin surprindere, lăudând-o pe Mihaela. 0 fată adorabilă, deschisă și foarte simpatică, așa a descris-o.

Dacă eram isteț, mi-ar fi sunat un clopoțel de alarmă în cap. Dar așa, m-am bucurat și am făcut o greșeală. — Chiar îmi place fata asta, mi-aș dori să fie ceva serios între voi, dragule! mi-a spus mama, mângâindu-mă pe obraz. — Chiar este, i-am răspuns fără să stau pe gânduri.

Mama a prins mesajul și a avut grijă să ne lase cât mai multă intimitate când o aveam pe Mihaela în vizită. în schimb, a început să cam mârâie când nu-mi petreceam nopțile acasă. îi explicam cu blân-dețe că am și eu nevoie să-mi trăiesc tinerețea și-i aminteam că ea însăși mă încurajase să ies, să mă distrez. Dacă i-aș fi trântit pe șleau că, la cei douăzeci și doi de ani ai mei, aveam tot dreptul să plec și să vin când vreau, aș fi declanșat război total cu mama. și n-ar fi fost bine. Habar n-aveam însă că avea să declanșeze ea un război de gherilă.

Primul asalt l-a dat vara trecută, înainte de concertul lui Robbie Williams. Abia reușisem să fac rost de bilete pentru mine și Mihaela. Urma să ne întâlnim la metrou, la Unirii, cu o oră înainte de marele show. Nu prea îmi era foame, dar mama a insistat să mănânc măcar o salată cu de toate, care arăta cam apetisantă în castronul pe care mi l-a pus în față. Cred că avea într-adevăr de toate, fiindcă, imediat ce am înfulecat-o, am simțit niște fenomene ciudate în burtă și m-am năpustit la baie, unde m-am întors la zece minute după ce ieșisem. Cred că am repetat drumul de vreo douăzeci de ori în seara aia. între ele, am sunat-o pe Mihaela și i-am zis ce am pățit, am rugat-o să nu mă mai aștepte și să se bucure singură de concert.

— Dacă nu mergi tu, nu merg nici eu, mi-a răspuns ea. — Te rog, nu-l rata pe Robbie pentru mine! — Ba am să-l ratez fiindcă… biletele sunt la tine, uitucule! Dar nu fi trist, fără tine Robbie n-are niciun haz pentru mine! Hai, bea un ceai de mentă și dormi!

M-am dus la bucătărie să-mi fac un ceai de mentă, înjurându-mă în gând. Aș fi rugat-o pe mama, fiindcă nu mă pricepeam la bucătăreli, dar plecase la o vecină. Până să găsesc ceaiul, am găsit pe bufet un plic cu sare de lămâie. Nu mi-a trebuit mult ca să fac legătura. Cum a venit mama acasă, i-am pus întrebarea-cheie:

— Mi-ai pus cumva sare de lămâie în salată, mamă? — Da, mi-a răspuns ea, senină. N-avem lămâie și trebuia să acresc puțin salata, să nu-ți cadă greu. — Adică tu nu știi ce provoacă sarea de lămâie? — Am pus doar un praf, dragă. Lasă, că-ți fac acuma un ceai de mentă și o să-ți treacă! — Nu puteai să-mi faci mai demult, ca eu și Mihaela să nu pierdem concertul? — Păi ce, mi-ai spus că ți-e rău? — Nu, n-am avut cui, ai fost plecată. Am pierdut bătălia, dar n-am capitulat.

în august, am aranjat o escapadă de o săptămână la mare, la Balcic, cu iubita mea. Părinții ei i-au dat mașina lor, să avem cu ce ne fâțâi de colo, colo. Dar ne-am fâțâit numai trei zile, după care ne-am întors acasă în viteză, în urma unui telefon primit de la vecina noastră, care m-a informat că mama era la Urgență, cu un picior rupt. Am sunat-o pe mama, dar n-a răspuns pe mobil, așa că, la îndemnul Mihaelei, ne-am făcut bagajele și ne-am întors acasă. Piciorul nu era rupt, ci doar luxat, iar mama nu era internată la spital, așa cum mă temusem, ci doar fusese la camera de gardă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat.

— Am pus greșit piciorul când am coborât de pe scară. — Dar ce ai căutat pe scară? — M-am suit ca să schimb becul din bucătărie, că s-a ars. Te-aș fi rugat pe tine, dar nu erai… Am văzut o umbră pe fața Mihaelei. — OK, deci totul e bine. Hai înapoi! i-am zis. în câteva ore, suntem acolo. în locul ei, a răspuns mama: — Cum? Mă lași singură, cu piciorul umflat? Nici nu-l pot pune în pământ! Fără tragere de inimă, Mihaela a zis: — Are dreptate, Lucian. N-o poți lăsa așa. Mergem altă dată…

Pe fața mamei s-a așternut un zâmbet larg. După pățania asta, Mihaela a slăbit-o cu mine. Găsea scuze ca să nu ne vedem, era grăbită când o sunam, se ferea de mine când ne întâlneam la cursuri. într-o zi, n-am mai rezistat și i-am ținut calea la plecare.

— Mă grăbesc, Lucian, dă-mi voie să ies! — Ba nu te las până nu-mi spui ce se întâmplă. Nu mai dorm de o săptămână din cauza ta. Trebuie să știu adevărul acum! A rămas puțin pe gânduri, pe urmă s-a uitat fix la mine. — Dacă vrei să știi, întreab-o pe mama ta. — Ba eu pe tine te întreb, fiindcă adevărul tău mă interesează! Iar a lăsat capul în jos și iar s-a uitat fix la mine în ochi. — Bine, am să ți-l spun. Mama ta ar face orice ca să nu te piardă. — Cum așa? De unde știi?

— Mi-am dat seama în timp, dar mi-a spus-o și ea. M-a sunat acum o săptămână și m-a rugat să te las în pace, fiindcă e foarte bolnavă și are nevoie de tine. — Cum? și de ce nu mi-ai spus? — Fiindcă m-a rugat ea. și fiindcă nu-mi doresc rolul de noră într-un război etern cu soacra. Nici nu-ți pot interzice să-ți îngrijești mama. — Ai zis cuvântul noră? Ai vrea să… — Da, mi-aș fi dorit. Dar mi-a trecut. Ăsta e adevărul meu. Acum mă lași să ies pe ușă?

— Nici nu mă gândesc, am strigat și am luat-o în brațe. Mihaela, vrei să fii soția mea? îți promit că de restul am eu grijă! — Ai grijă de restul mai întâi și am să-ți răspund după aia.

Din septembrie anul trecut, locuim în noua noastră casă, o garsonieră în Drumul Taberei. Mama a luat foc când mi-am adunat boarfele de acasă, dar i-am explicat că, dacă nu depune armele, mă va pierde într-adevăr. Se pare că a început să înțeleagă. La cununia noastră s-a purtat exemplar. Dar încă nu-s convins că s-a vindecat cu adevărat de boala ei, răsfățul.

Loading...